Protejarea sturionilor, prioritara de Ziua Mondiala a Pestilor Migratori

WWF si Societatea Mondiala pentru Conservarea Sturionilor┬á(World Wide Sturgeon Conservation Society – WSCS) lanseaza azi┬áÔÇťDeclaratia de la Viena privind conservarea la nivel mondial a sturionilorÔÇŁ. Ziua Mondiala a Pestilor Migratori se sarbatoreste odata la doi ani in data de 21 aprilie cu scopul de a ne reaminti cat de importante sunt apele dulci pentru toate formele de viata care le populeaza, in special pentru pestii migratori.

Documentul este rezultatul unei initiative WSCS in urma consultarilor cu oamenii de stiinta si conservationistii in legatura cu ce este necesar pentru a asigura supravietuirea celor mai periclitate specii de pesti din lume, sturionii. Documentul actualizeaza si extinde aspectele cheie abordate in declaratia RAMSAR din 2005 a WSCS.

Sturionii traiesc doar in emisfera nordica a Pamantului si au fost expusi pescuitului excesiv si altor amenintari ale oamenilor timp de zeci de ani, aducandu-i in pragul disparitiei. Declaratia de la Viena solicita autoritatilor relevante si factorilor de decizie sa ia masuri imediate pentru a limita efectele negative asupra populatiilor de sturioni si pentru a sustine reproducerea acestora in salbaticie. Astfel, este vorba despre 22 de recomandari adresate factorilor de decizie si puncte practice privind modul de punere in aplicare a acestor recomandari.

 

Barajele, unele dintre principalele amenintari la adresa sturionilor

O parte din lucrarile hidrotehnice, barajele, au oprit accesul la locurile de reproducere a sturionilor si a altor pesti migratori, acestia devenind mai vulnerabili in fata braconajului. Mai mult, in ciuda efectului distructiv pe care l-au avut asupra raurilor si tuturor formelor de viata pe care acestea le adapostesc, se preconizeaza ca, peste tot in Europa, mii de baraje hidroenergetice vor fi construite in viitorul apropiat. Europa de Est si Balcanii, care detin unele dintre cele mai valoroase rauri de pe continent, sunt deosebit de vulnerabile. De aceea, este esential ca guvernele UE sa isi asume acum, pe deplin, obligatiile legale in temeiul Directivei Cadru Apa1 pentru a mentine starea ecologica buna si foarte buna a tuturor raurilor.

Declaratia de la Viena solicita reducerea semnificativa a impactului negativ al barajelor asupra sturionilor. Acest lucru este posibil daca, in cazul prin constructiilor deja existente, se asigura coenxiunea amonte-aval si invers, prin construirea de pasaje de pesti pentru specii migratoare de talie mare. Instrumentele moderne de modelare permit adaptarea evacuarilor de apa si sedimente pentru fiecare rau si ecosistem in beneficiul atat al oamenilor, cat si al naturii. Trebuie, de asemenea, sa se realizeze o monitorizare continua, pentru a fi siguri ca masurile functioneaza si daca este necesar, abordarea sa fie adaptata in consecinta. In plus, declaratia solicita eliminarea barajelor acolo unde nu mai sunt eficiente din cauza efectelor schimbarilor climatice. Mai presus de toate, masurile de conservare ar trebui aplicate in mod holistic tinand cont de toata activitatea umana din zona afectata.

WWF-Romania lucreaza de peste 6 ani pentru conservarea sturionilor din Dunare, iar cu sprijinul proiectului Protejati sturionii, cel mai valoros dar al Dunarii (LIFE for Danube Sturgeons), partile interesate din Romania, Bulgaria, Serbia si Ucraina vor fi implicate in Declaratia de la Viena. In perioada urmatoare, factorii de decizie din zona Dunarii Inferioare si alte state unde mai traiesc sturioni salbatici vor primi toate cele 22 de recomandari. WWF si WSCS vor continua sa pledeze pentru protejarea ultimelor specii salbatice de sturioni.

 

Tinerii din Jurilovca au descoperit bogatia naturala a sturionilor

Cu ocazia Zilei Mondiale a Pestilor Migratori, tinerii din Jurilovca, judetul Tulcea, au patruns in tainele enigmaticilor sturioni, specie simbol pentru Dunare si Delta Dunarii. Cu ajutorul activitatilor educationale non-formale, acestia au invatat sa priveasca sturionii dincolo de legendele si valoarea economica pe care le stiau deja de la batrani, sa le inteleaga istoricul inca de pe vremea dinozaurilor si mai ales, comportamentul si importanta conservarii acestora pentru generatiile viitoare. Comunitatea din Jurilovca este una dintre cele 5 comunitati in care proiectul Protejati sturionii, cel mai valoros dar al Dunarii implementeaza o serie de actiuni care sa vina in sprijinul conservarii sturionilor din Dunare. Mai multe informatii despre proiect gasiti aici.

Las─â un r─âspuns